joi, 16 octombrie 2014

Madlene cu lamaie si ciocolata





Imi plac lucrurile care au o poveste, fotografiile vechi alb-negru, cartile decolorate pe margini si patate, farfuriile frumos pictate din dulapul bunicii. si-mi mai plac si amintirile, cele care ma fac sa-mi fie drag ca am crescut asa cum am crescut, catarata prin copaci dupa nuci, jucandu-ma ''tara, tara vrem ostasi!'' sau mancand madlene cu gem de capsuni pe scarile din fata casei...Madlenele cu gem erau cumparate, pentru ca atunci nici nu stiam cum arata o forma de prajiturele, plus ca eram in perioada in care ma feream de umblat prin bucatarie, cand ma punea mama sa bat untul cu zaharul pentru tarta cu mere...
Aceste prajiturele pufoase seamana cu briosele la gust, dar fiind asa micute iti tot vine sa mananci, iar daca le mai dai si prin ciocolata..perfect day!

Ingrediente:
150 gr zahar
3 oua
100 gr unt
75 ml lapte 
300 gr faina
1 praf de copt
coaja rasa de la 2-3 lamai
esenta de vanilie sau un baton de vanilie

Prima data mixam ouale bine bine cu zaharul, pana isi deschid culoarea si isi dubleaza volumul. Adaugam apoi laptele, untul topit si racit (daca nu-l raciti stricati compozitia si nu vreti omleta, trust me), coaja de la lamai, esenta/batonul de vanilie si faina cernuta si amestecata cu praful de copt.
Aceasta compozitie o dam la frigider 20 de minute, iar intre timp incalzim  cuptorul. Dupa 20 de minute repartizam compozitia in forme ( eu am avut o forma mica si a durat ceva pana am terminat de copt toate madlenele), se coc pana se fac aurii pe margine si se lasa sa se raceasca.
Le puteti pudra cu zahar sau da prin ciocolata neagra, cum am facut eu! Sunt la fel de bune!

Have a great day!



Mara

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu